
Tulburările de personalitate reprezintă tipare specifice de gândire inflexibile sau rigide, însoțite de emoții și comportamente disfuncționale și care afectează buna funcționalitate a persoanei în rolurile sociale, profesionale, familiale, etc. Debutul acestora apare de obicei în adolescență sau la începutul vieții adulte, iar trăsăturile de personalitate sunt stabile în timp.
Experiențele din copilărie și calitatea relațiilor cu familia sau cu ceilalți pot influența modul în care o persoană se dezvoltă mai târziu din punct de vedere emoțional și social. Cercetările arată că stilurile parentale disfuncționale, traumele precum abuzul (sexual, fizic sau verbal), neglijarea parentală sau bullying-ul pot avea efecte pe termen lung asupra sănătății emoționale. De asemenea, traumele din copilărie pot favoriza apariția impulsivității și a modul în care o persoană răspunde la stres, lucru observabil la clienții cu tulburări de personalitate. Anumite trăsături de personalitate, precum instabilitatea emoțională, furia intensă, evitarea situațiilor dificile sau căutarea constantă a noutății, combinate și cu episoade depresive și/sau tulburări de anxietate, pot fi semne ale unei TP. Conștientizarea acestor aspecte reprezintă este un prim pas important în procesul specific psihoterapiei cognitiv-comportamentale și în construirea unor strategii eficiente pentru gestionarea emoțiilor și a relațiilor. Modul în care se manifestă aceste tulburări depinde atât de dezvoltarea personală, cât și de factorii culturali și psihologici. În general, ele provoca dificultăți în sfera realțiilor interpersonale și afectează modul în care persoana își organizează viața.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală (PCC) reprezintă o abordare eficientă a tratarii tulburărilor de personalitate. În cadrul terapiei, lucrăm împreună pentru a identifica și modifica schemele de gândire care provoacă disconfort emoțional și comportamente disfuncționale, denumite scheme cognitive disfuncționale. Acestea pot influența modul în care clientul simte și reacționă în viața de zi cu zi. Un alt aspect important este reglarea și modularea emoțiilor. PCC îl ajută pe clinet să-și înțelegă emoțiile intense și să-și dezvolte strategii pentru a le gestiona într-un mod sănătos, reducând impulsivitatea și conflictele interpersonale. Psihoerapia include și exerciții practice pentru dezvoltarea abilităților comportamentale și interpersonale, astfel încât clientul să reușească să-și construiască relații mai sigure și mai armonioase cu cei din jur. De asemenea, abordarea aspectelor legate de sine și identitate, lucrând la consolidarea unei imagini de sine mai stabile și la reducerea sentimentului de vid sau confuzie identitară, reprezintă un alt obiectiv important în terapie. Prin intermediul PCC, clienții cu TP învață să își înțeleagă mai bine emoțiile, gândurile și comportamentele, dobândind abilitățiile necesare pentru a avea o viață mai echilibrată.
