Dezvoltarea psihoterapiei cognitive de către Dr. Aaron T. Beck și, în paralel, a Terapiei Rațional-Emotive și Comportamentale (REBT) de către Dr. Albert Ellis, în anii 1960, a reprezentat una dintre cele mai importante revoluții din istoria psihoterapiei moderne. Cele două modele au schimbat fundamental modul în care înțelegem și tratăm suferința psihologică, oferind, pentru prima dată, o perspectivă riguroasă, testabilă și fundamentată empiric asupra relației dintre cogniții, emoții și comportamente. La mai bine de șase decenii de la publicarea primelor lucrări ale profesorului Aaron T. Beck, psihoterapia cognitiv-comportamentală (CBT) rămâne intervenția psihologică cu cel mai solid suport științific (David, Cristea, & Hofmann, 2018). În același timp, progresul cercetării clinice a ridicat noi întrebări privind modul în care poate fi crescută eficiența intervențiilor CBT, în special în cazul pacienților cu tablouri clinice complexe, comorbidități sau răspuns terapeutic incomplet.

În acest context, am recitit zilele acestea un articol referitor la contribuția profesorului Aaron T. Beck la dezvoltarea psihoterapiei cognitive și la impactul acesteia asupra înțelegerii și tratării diferitelor tulburări psihice. Articolul, intitulat „A 60-Year Evolution of Cognitive Theory and Therapy” (Beck, 2019), este un text autobiografic care evidențiază faptul că evoluția psihoterapiei cognitive – și, ulterior, a psihoterapiei cognitiv-comportamentale – nu a fost rezultatul unei teorii rigide, ci al unui proces continuu de cercetare, testare și revizuire a ipotezelor în lumina dovezilor empirice.

Întorcându-ne la începuturile psihoterapiei cognitive, constatăm că Dr. Beck și-a făcut inițial formarea în psihanaliză, aceasta fiind orientarea psihoterapeutică dominantă a vremii. Ulterior, încercând să valideze științific teoria psihanalitică a depresiei, a obținut rezultate care îi contraziceau propriile ipoteze. Așadar, după cum afirmă chiar Beck, în loc să confirme modelul psihanalitic aplicat în tratamentul depresiei, cercetările sale au evidențiat rolul interpretărilor negative la nivel cognitiv și modul în care persoana își percepe propriile experiențe în apariția și menținerea depresiei, punând astfel bazele modelului cognitiv. În același articol, Beck descrie modul în care gândurile automate sunt interconectate cu emoțiile și comportamentele. Totodată, făcând trimitere la alte contribuții importante din literatura de specialitate (de exemplu, Kahneman, 2011), evidențiază unul dintre fundamentele psihoterapiei cognitive, și anume relația dintre gândurile automate, emoții și comportamente.

Un alt aspect important este reprezentat de identificarea schemelor cognitive disfuncționale (denumite inițial scheme depresogene). Acestea sunt considerate structuri cognitive stabile, care influențează modul în care oamenii percep și interpretează realitatea. Schemele cognitive se dezvoltă în urma interacțiunii copilului cu mediul fizic și cu persoanele semnificative, având, potrivit unor autori, și o componentă biologică (Young et al., 2003). Manifestarea lor se realizează prin intermediul credințelor centrale. Cu alte cuvinte, Dr. Beck arată că o persoană care deține o credință centrală de inutilitate se va concentra în principal asupra dovezilor care îi confirmă această convingere (de exemplu: „Sunt lipsit de valoare.”), ignorând sau minimalizând dovezile care o contrazic (de exemplu: realizările sale profesionale sau personale contrazic ideea că ar fi lipsită de valoare). În această etapă a dezvoltării modelului cognitiv poate fi observată influența exercitată asupra lui Beck de opera unui alt mare psiholog, Jean Piaget, conceptul de schemă devenind unul dintre fundamentele psihoterapiei cognitive.

Și acum urmează, în opinia mea, unul dintre cele mai importante aspecte prezentate în articol. Beck afirmă:

„The worldwide expansion of CBT is due largely to its transdiagnostic efficacy.”

(„Expansiunea psihoterapiei cognitiv-comportamentale la nivel mondial se datorează, în mare măsură, eficienței sale transdiagnostice.”)

Poate că această perspectivă reprezintă una dintre cele mai puțin discutate idei din opera lui Aaron T. Beck. Mai exact, înainte ca noile abordări transdiagnostice să apară, sau literatura de specialitate să vorbească explicit despre aceste abordări transdiagnostice, modelul cognitiv propus de acesta conținea deja, în mod implicit, o perspectivă transdiagnostică asupra psihopatologiei și a mecanismelor schimbării care apar în psihoterapie.

În același timp, această afirmație este valoroasă deoarece sugerează faptul că eficiența psihoterapiei cognitiv-comportamentale nu se datorează exclusiv dezvoltării unor protocoale specifice pentru fiecare tulburare psihică în parte, ci se datorează și faptului că CBT intervine asupra acelorași mecanisme psihologice fundamentale, indiferent de diagnostic. Mai exact, CBT urmărește identificarea și modificarea gândurilor automate, a distorsiunilor cognitive, a credințelor centrale și intermediare și a schemelor cognitive disfuncționale. Analiza prezentată de Dr. Beck sugerează că diferențele dintre tulburările psihice sunt date în principal de conținutul acestor cogniții și scheme cognitive, în timp ce mecanismele cognitive implicate rămân, în esență, comune. Din această perspectivă, consider că putem afirma că perspectiva transdiagnostică era prezentă, în mod implicit, încă din modelul cognitiv formulat de profesorul Aaron T. Beck, chiar dacă termenul transdiagnostic avea să fie consacrat mult mai târziu în literatura de specialitate. Dr. Beck nu utiliza această etichetă, însă modul în care conceptualiza psihopatologia și schimbarea terapeutică anticipa multe dintre dezvoltările care aveau să urmeze.

Pornind de la fundamentele psihoterapiei cognitive, literatura contemporană a extins această perspectivă prin dezvoltarea unor modele precum Unified Protocol, Metacognitive Therapy, Process-Based CBT, Process-Based Therapy, teoria rețelelor dinamice, HiTOP sau Research Domain Criteria (RDoC). Aceste modele nu înlocuiesc psihoterapia CBT, ci încearcă să rafineze înțelegerea mecanismelor schimbării și să personalizeze intervențiile în funcție de procesele psihologice relevante pentru fiecare pacient.În acest sens, Svitak și Hofmann (2024) subliniază că modelul tradițional, centrat exclusiv pe diagnostic, își are originile în paradigma medicinei somatice, în care simptomele sunt considerate expresia unei boli latente. În psihopatologie însă, această analogie este incompletă. Simptomele psihologice nu sunt independente unele de altele și rareori pot fi explicate prin existența unei singure entități patologice ascunse. Mai degrabă, ele formează sisteme dinamice în care fiecare element influențează și este influențat de celelalte (Svitak & Hofmann, 2024).

Așadar, moștenirea lui Aaron T. Beck nu este reprezentată doar de dezvoltarea psihoterapiei cognitive, care a evoluat ulterior în psihoterapia cognitiv-comportamentală și care reprezintă astăzi standardul de aur în tratamentul unui spectru larg de tulburări psihice, ci și de promovarea unei perspective profund științifice asupra psihoterapiei. Întreaga sa activitate demonstrează că teoriile trebuie formulate, testate și revizuite ori de câte ori dovezile empirice o impun. Din această perspectivă, abordările moderne, precum cele transdiagnostice sau cele bazate pe procese, nu reprezintă o ruptură de teoria și practica psihoterapiei cognitiv-comportamentale, ci o continuare firească a modului în care Aaron T. Beck înțelegea evoluția unei psihoterapii fundamentate pe dovezi științifice.

Referințe

Beck, A. T. (1976). Cognitive therapy and the emotional disorders. International Universities Press.

Beck, A. T. (2019). A 60-year evolution of cognitive theory and therapy. Perspectives on Psychological Science, 14(1), 16–20. https://doi.org/10.1177/1745691618804187

Beck, J. S. (2021). Cognitive behavior therapy: Basics and beyond (3rd ed.). Guilford Press.

David, D., Cristea, I., & Hofmann, S. G. (2018). Why cognitive behavioral therapy is the current gold standard of psychotherapy. Frontiers in Psychiatry, 9, Article 4. https://doi.org/10.3389/fpsyt.2018.00004

Ellis, A. (1962). Reason and emotion in psychotherapy. Lyle Stuart.

Hayes, S. C., & Hofmann, S. G. (Eds.). (2018). Process-based CBT: The science and core clinical competencies of cognitive behavioral therapy. New Harbinger Publications.

Hayes, S. C., Hofmann, S. G., & Ciarrochi, J. (2020). A process-based approach to psychological diagnosis and treatment: The conceptual and treatment utility of an extended evolutionary meta-model. Clinical Psychology Review, 82, 101908. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2020.101908

Hofmann, S. G., Asnaani, A., Vonk, I. J. J., Sawyer, A. T., & Fang, A. (2012). The efficacy of cognitive behavioral therapy: A review of meta-analyses. Cognitive Therapy and Research, 36(5), 427–440. https://doi.org/10.1007/s10608-012-9476-1

Kahneman, D. (2011). Thinking, fast and slow. Farrar, Straus and Giroux.

Svitak, M., & Hofmann, S. G. (2024). A process-based approach to CBT: Understanding and changing the dynamics of psychological problems. Hogrefe.

Young, J. E., Klosko, J. S., & Weishaar, M. E. (2003). Schema therapy: A practitioner’s guide. Guilford Press.