Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) se manifestă prin gânduri, imagini sau impulsuri care apar frecvent și pe care persoana le consideră intruzive sau nepotrivite. Acestea pot provoca anxietate sau disconfort puternic. Pentru a face față acestor gânduri, oamenii încearcă adesea să le ignore, să le alunge sau să le „neutralizeze” prin anumite comportamente sau acțiuni mentale. Acestea pot include:
- Comportamente repetitive, cum ar fi spălatul mâinilor, ordonatul sau verificatul.
- Acte mentale, cum ar fi rugatul, calculatul sau repetarea unor cuvinte în gând.
Persoana simte adesea o nevoie puternică să facă aceste lucruri, pentru a reduce anxietatea sau pentru a preveni ceva perceput ca periculos. Totuși, aceste comportamente nu sunt întotdeauna legate realist de ceea ce încearcă să prevină și pot fi excesive.
În cadrul psihoterapiei, se va lucra în primul rând cu procesele care generează anxietate și/sau hiperresponsabilitate. Printre acestea se numără:
- Fuziunea gând-acțiune – atunci când o persoană gândește ceva negativ înseamnă automat că va acționa sau că este responsabil pentru acel lucru.
- Gândurile legate de hiper-responsabilitate – convingerea că orice situație negativă depinde în mod direct de acțiunile sau omisiunile proprii și că trebuie prevenită cu orice preț.
În consecință, intervențiile PCC în TOC se vor centra pe reinterpretarea și restructurarea cognitivă a unor gânduri intruzive, precum și pe reducerea sentimentului de responsabilitate excesivă (hiper-responsabilitatea).
Prin modificarea acestor procese, pacientul învață să privească situațiile și gândurile într-un mod mai echilibrat și să reducă anxietatea asociată.
De asemenea, expunerea comportamentală reprezintă o tehnică de bază în tratarea psihologică a TOC, aceasta având rolul de a reduce nivelul de anxietate. Mai mult decât atît, în urma acestor expuneri clientul se va obișnui cu situațiile sau stimulii care îi provoacă anxietate, în TOC. Scopul este de a reduce treptat frica și de a învăța clientul cum să facă față acestor momente. Un lucru important în expunere este că pacientul ia contact cu situația sau stimulul care provoacă anxietate și descoperă că lucrurile de care le teme nu se întâmplă, iar anxietatea se diminuează treptat. Exercițiile de expunere se realizează atât în cadrul ședințelor de psihoterapie, cât și acasă, între sesiuni, pentru a sprijini procesul de învățare și adaptare. În același timp, pacientul învață cum să își gestioneze anxietatea care apare în timpul expunerii. Pe termen lung, acest proces ajută la dezvoltarea unor comportamente noi, adaptative, care permit gestionarea mai bună a situațiilor noi sau similare care mai pot apărea.
Astfel, restructurarea cognitivă, reducerea sentimentului de hiper-responsabilitate și expunerea comportamentală în TOC nu doar că reduc discomfortul emoțional al clientului, ci îi oferă acestuia și resursele necesare pentru a face față mai ușor provocărilor viitoare.
