Cine nu a simțit vreodată durerea unei respingeri? Fie că vorbim despre excluderea dintr-un grup, despre o despărțire sau despre sentimentul de a nu fi acceptat, aceste experiențe pot fi intense și extrem de dureroase. Dar ceea ce multă vreme a fost privit ca o simplă metaforă, de genul „respingerea doare”, s-a dovedit în timp a avea un fundament psihologic și biologic real.

Deși pare greu de crezut, respingerea socială și durerea fizică împart aceeași zonă a creierului, cercetările de neuroimagistică funcțională arătând că, în momentul în care o persoană este respinsă social, se activează aceleași regiuni cerebrale implicate în procesarea durerii fizice. Așadar, zone din creier, precum cortexul somatosenzorial secundar și insula posterioară dorsală, nu reacționează doar atunci când ne confruntăm cu o durere fizică, ci, foarte interesant, și atunci când trăim emoții negative intense, cum ar fi cele generate de excluderea socială.

În acest sens, un studiu amplu, care a analizat peste 500 de lucrări din domeniu, a confirmat această suprapunere între durerea fizică și cea socială, în special în ceea ce privește componentele afective/emoționale (Kross, Berman, Mischel, Smith & Wagner, 2011). Cu alte cuvinte, creierul nostru „traduce” respingerea interpersonală și socială într-o formă de suferință reală.

Mai mult decât atât, au fost efectuate și studii privind reacțiile creierului nostru asociate cu markeri biologici, pentru a testa modificările care apar la aceste niveluri în momentul respingerii sociale. Astfel, 31 de persoane au fost evaluate prin scanări fMRI, rezultatele fiind comparate cu analizele de laborator. Rezultatele au fost impresionante: dincolo de activările specifice ale unor zone cerebrale, expunerea la un stresor social a determinat creșteri semnificative în doi markeri inflamatori – receptorul solubil pentru factorul de necroză tumorală-α (sTNFαRII) și interleukina-6 (IL-6).

Analizele de neuroimagistică au arătat o activare mai puternică a cortexului cingulat dorsal anterior (dACC) și a cortexului insular, regiuni asociate cu durerea afectivă (Slavich et al., 2010). Această activare s-a corelat cu nivelurile crescute ale sTNFαRII, sugerând că respingerea nu doar „doare”, ci, de fapt, contribuie și la creșterea unor markeri biologici.

Cu toate acestea, se pare că nu toți oamenii suferă la fel atunci când sunt confruntați cu respingerea socială. Persoanele cu o sensibilitate crescută la respingere tind să experimenteze reacții emoționale mai intense. Studiile arată că aceste persoane prezintă o activitate cerebrală mai mare în zonele dACC și insular atunci când sunt confruntate cu excluderea (Leary, 2015).

O analiză care a implicat 22 de studii, cu peste 1.400 de participanți (majoritatea din Australia și Germania), a evidențiat faptul că există și factori genetici implicați în vulnerabilitatea emoțională, respectiv: alela scurtă a 5-HTTLPR. Aceasta a fost asociată cu o vulnerabilitate emoțională mai mare, trăsături de personalitate borderline, precum și modificări neuroendocrine.

De asemenea, mai multe cercetări recente au identificat modificări structurale în girusul frontal dorsolateral, hipocamp, cortexul cingulat anterior și corpul calos la persoanele cu trăsături de instabilitate emoțională. Totodată, s-au observat amplitudini P300 reduse și sincronie alfa crescută, indicând o maturizare cerebrală atipică în contexte emoționale (Cruz-Ausejo et al., 2025). Aceste descoperiri sugerează că, cel puțin în cazul manifestărilor clinice din cadrul tulburării de personalitate borderline, acestea pot persista din adolescență până la vârsta adultă, însă datele neurobiologice sunt încă neomogene. Din păcate, în diferite contexte sociale ne putem confrunta cu acest sentiment al respingerii, iar faptul că există soluții psihologice practice la care putem apela fiecare dintre noi este esențial. Le voi prezenta în continuare sub forma unui ghid practic.

 

Mentalizarea – un antidot la durerea socială

 

Din fericire, nu suntem complet neputincioși în fața durerii sociale. Studiile arată că terapeuții eficienți și, în general, persoanele cu o capacitate ridicată de mentalizare, adică abilitatea de a-și înțelege propriile stări mentale și pe cele ale altora, sunt mai reziliente în fața respingerii și a traumelor relaționale (Bateman et al., 2009). În acest context, psihoterapeuții cu un nivel ridicat de empatie și reflexivitate își pot ajuta clienții să integreze experiențele adverse și să-și dezvolte reziliența (Cologon, Schweitzer, King & Nolte, 2017).

Așadar, primul lucru pe care putem să-l facem atunci când suntem respinși social este să încercăm să aplică aceste tehnici de mentalizare, încercând să înțelegem, nu neapărat să acceptăm, atitudinea, starea emoțională și comportamentul celui care ne-a respins, jignit sau părăsit. S-ar putea ca, prin această atitudine reflexivă, să realizăm faptul că problema nu suntem noi, ci poate este vorba despre o problemă a celuilalt proiectată asupra noastră sau despre un context social/interpersonal nefavorabil. Acest lucru nu ne rezolvă problema, dar scade semnificativ stresul emoțional.

Apoi, putem aplica câteva tehnici utile de reglare emoțională.

 

Tehnici de reglare emoțională și senzorială după respingere: cum ne putem „calma” creierul prin simțuri

 

Când trăim respingerea, sistemul nostru nervos intră într-o stare de alertă – o reacție evoluționistă menită să ne protejeze de excluderea socială, care, în trecutul evolutiv, putea însemna un pericol real. După cum am arătat mai sus, deși astăzi respingerea nu ne mai amenință supraviețuirea, creierul reacționează ca și cum ar fi o rană fizică. De aceea, metodele care reduc hiperactivarea senzorială și restabilesc siguranța corporală pot fi extrem de eficiente.

Una dintre cele mai simple și validate științific strategii este reglarea prin ancorare senzorială – un set de exerciții care implică toate cele cinci simțuri pentru a readuce atenția în prezent și a diminua intensitatea emoțională, astfel:

Vizual – calm prin imagine

Cum se aplică:

• Priviți o imagine care vă liniștește – poate fi o fotografie cu o persoană dragă, un loc preferat sau o scenă din natură.

• Dacă sunteți afară, observați detalii din jur: culorile, formele, mișcarea oamenilor sau a frunzelor.

• Faceți o plimbare scurtă, implicându-vă vederea în mod conștient.

De ce funcționează:

Stimularea vizuală plăcută reduce activitatea amigdalei, regiunea cerebrală responsabilă de frică și stres. Priviți imaginile ca pe o „ancoră” care vă conectează la siguranță și la prezent.

Auditiv – reglare prin sunet

Cum se aplică:

• Creați o listă de redare cu melodii care vă relaxează sau vă amintesc de momente sigure.

• În lipsa muzicii, ascultați un sunet constant din jurul vostru – ticăitul unui ceas, zgomotul mașinilor în depărtare, vântul.

De ce funcționează:

Ritmul auditiv influențează frecvența cardiacă și activează sistemul nervos parasimpatic, cel care calmează corpul. Sunetele familiare scad nivelul de cortizol și ajută la reglarea emoțiilor intense.

Olfactiv – liniște prin miros

Cum se aplică:

• Inspirați adânc parfumul sau loțiunea preferată.

• Spălați-vă mâinile încet, concentrându-vă pe mirosul săpunului și pe temperatura apei.

De ce funcționează:

Mirosul este procesat direct de sistemul limbic, centrul emoțiilor din creier. Aromele familiare pot induce calm, pot evoca amintiri pozitive și pot restabili senzația de siguranță.

Gustativ – împământare prin gust

Cum se aplică:

• Gustați o bomboană sau o bucățică de fruct și savurați-o încet, observând textura și aroma.

• Consumați o mâncare „confortabilă”, dar cu atenție deplină – concentrați-vă pe gust, miros și senzația din corp.

De ce funcționează:

Simțul gustativ activează circuite cerebrale de recompensă și dopamină, favorizând relaxarea și sentimentul de familiaritate. În plus, procesul conștient de a mânca încet stimulează mindfulness-ul senzorial.

Tactil – siguranță prin atingere

Cum se aplică:

• Faceți un duș lung, lăsând apa să curgă lent pe corp și observând temperatura, presiunea și senzația de curățare.

• Alegeți o țesătură moale (o pătură, un pulover, o eșarfă) și treceți degetele peste ea în mod repetat, concentrându-vă pe textură.

De ce funcționează:

Atingerea blândă activează fibrele tactile C, asociate cu contactul afectiv și siguranța. Această stimulare transmite către creier semnale calmante, similare cu cele din relațiile de atașament sigur.

 

De la respingere la reconectare

 

La fel ca tehnicile de mentalizare, reglarea emoțională și senzorială nu șterg durerea respingerii, dar îi reduc intensitatea și oferă un spațiu intern de calm din care putem reflecta mai clar la ceea ce s-a întâmplat. Folosirea conștientă a simțurilor transformă experiența emoțională într-una procesabilă, restabilind conexiunea dintre corp și minte. În timp, aceste exerciții cresc reziliența emoțională și ne învață că respingerea, oricât de dureroasă, nu este un capăt de drum, ci o invitație la reconectare cu sine.

 

Concluzii: Când respingerea lasă urme adânci

 

Rejecția și respingerea socială pot reprezenta excepții, dar pot face parte din sistemul complex al unor traume psihologice, situație în care nu mai reprezintă simple emoții trecătoare. Ele pot declanșa o durere emoțională reală, care activează aceleași regiuni ale creierului implicate în durerea fizică.

Acel nod în piept, senzația de „gol” sau tensiunea corporală nu sunt închipuiri – sunt expresii ale unui creier care percepe pierderea legăturii umane ca pe o rană autentică. Persoanele mai sensibile la respingere trăiesc aceste momente cu o intensitate aparte. Pe fondul unei vulnerabilități biologice, uneori moștenite genetic, alteori formate în copilărie, ele pot dezvolta o anxietate socială foarte puternică. Acest tip de sensibilitate nu este o slăbiciune, ci o expresie a unui sistem emoțional fin calibrat, care a învățat să fie atent la conexiune, uneori poate prea atent.

De aceea, în aceste cazuri se recomandă psihoterapie cognitiv-comportamentală, cu scopul scăderii nivelului de anxietate și depresie, și a modificării unor comportamente dezadaptativ.

În situații cotidiene, izolate, aplicarea de către fiecare dintre noi a unor tehnici simple de mentalizare și/sau reglare emoțională și senzorială poate contribui la scăderea nivelului de anxietate, a impulsurilor și a stărilor afective negative, ajutându-ne să trecem mai ușor peste  situația/situațiile în care am fost respinși social.

 

Referințe:

Bateman, A., & Fonagy, P. (2016). Mentalization-based treatment for personality disorders: A practical guide (2nd ed.). Oxford University Press.

Cologon, J., Schweitzer, R. D., King, R., & Nolte, T. (2017). Therapist reflective functioning, therapist attachment style and therapist effectiveness. Administration and Policy in Mental Health, 44(5), 614–625. https://doi.org/10.1007/s10488-017-0790-5

Cruz-Ausejo, L., Rojas-Ortega, A., Valdivieso-Jiménez, G., Copez-Lonzoy, A., Matayoshi, A., Pacheco-Mendoza, J., & Benites-Zapata, V. A. (2025). A systematic review of neurobiological aspects of borderline personality disorder among adolescent patients. Biomarkers in Neuropsychiatry, 12, 100114. https://doi.org/10.1016/j.bionps.2024.100114

Kross, E., Berman, M. G., Mischel, W., Smith, E. E., & Wager, T. D. (2011). Social rejection shares somatosensory representations with physical pain. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America, 108(15), 6270–6275. https://doi.org/10.1073/pnas.1102693108

Leary, M. R. (2015). Emotional responses to interpersonal rejection. Dialogues in Clinical Neuroscience, 17(4), 435–441. https://doi.org/10.31887/DCNS.2015.17.4/mleary

Linehan, M. M. (2015). DBT® skills training manual (2nd ed.). Guilford Press.

Slavich, G. M., Way, B. M., Eisenberger, N. I., & Taylor, S. E. (2010). Neural sensitivity to social rejection is associated with inflammatory responses to social stress. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America, 107(33), 14817–14822. https://doi.org/10.1073/pnas.1009164107