EFECTELE MEDICAMENTAȚIEI ȘI A CBT ASUPRA CREIERULUI



EFECTELE MEDICAMENTAȚIEI ȘI A CBT ASUPRA CREIERULUI

19 mai 2020     Adăugat de Cosmin Popa

Psih. Cristiana Cojocaru

Depresia majoră este una dintre cele mai frecvente tulburări afective și poate afecta puternic funcționarea persoanei pe plan personal, profesional sau social. Prevalența depresiei a fost estimată la 8% în cazul persoanelor adulte din Europa și din Statele Unite în anul 2018 (Brody, Pratt & Hudges, 2018).

Diagnosticul de tulburare depresivă majoră presupune prezența unor modificări semnificative pentru o perioadă de cel puțin două săptămâni, printre care este necesar să se regăsească dispoziția tristă/ depresivăsau anhedonia. Pe lângă acestea, pot apărea mai multe simptome precum scăderea sau creșterea involuntară în greutate, problemele de somn, oboseală. sentimentele de inutilitate și vinovăție, agitația sau lentoarea mișcării, reducerea capacității de gândire sau de concentrare și gândurile repetate legate de moarte sau tentativele de suicid (American Psychiatric Association, 2013).

La nivel cerebral, depresia a fost asociată cu anumite modificări legate de structura sau de funcționarea creierului. De exemplu, în cazul persoanelor care se confruntă cu depresia activitatea creierului este mai scăzută în partea stângă a cortexului prefrontal, o regiune legată de căutarea recompenselor și a emoțiilor pozitive. Astfel, aceste persoane sunt mai puțin înclinate spre experiențele plăcute. În general, depresia este corelată cu o activitate mai redusă în zona cortexului prefrontal, regiunea creierului asociată cu luarea deciziilor, controlul impulsurilor, rezolvarea de probleme sau organizarea activităților (Debener et al., 2000). În plus, s-a arătat că hipocampul, o arie importantă atât pentru memorie, cât și pentru reglarea emoțiilor, este mai redus în volum cu până la 19% în cazul persoanelor diagnosticate cu depresie (Davidson et al., 2002). De asemenea, probabil datorită stărilor negative prelungite, amigdala, o altă zonă din creier implicată în procesarea emoțiilor, este mai activă în cazul celor care suferă de tulburare depresivă majoră (Drevets, 2001).

Ideea că schimbările în legătură cu afectivitatea, comportamentul și gândirea generate în urma psihoterapiei sunt însoțite de anumite efecte neuronale este un subiect de interes pentru investigațiile din domeniul neuroștiințelor. Într-adevăr, cercetările au demonstrat că psihoterapia cognitiv-comportamentală poate influența activitatea creierului în mod special la nivelul cortexului prefrontal, iar tratamentul medicamentos este însoțită adesea de modificări la nivelul regiunilor subcorticale precum hipocampul sau amigdala (Goldapple, 2004).

În ceea ce privește eficiența în tratamentul depresiei majore, a fost propusă ipoteza conform căreia medicația și psihoterapia cognitiv-comportamentală au efecte diferite și complementare. În anul 2015, o echipă de cercetători a analizat mai multe studii care au examinat modul în care tratamentul poate influența creierului. Cercetările incluse au folosit metode neuroimagistice precum tomografia cu emisie de pozitroni (PET) sau imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) pentru investigarea activității cerebrale a pacienților diagnosticați cu tulburare depresivă majoră care au urmat un tratament farmacologic sau au fost implicați în programe de psihoterapie cognitiv-comportamentală. Rezultatele lor au confirmat faptul că medicația și psihoterapia îndeplinesc roluri diferite care se completează reciproc în tratamentul depresiei (Boccia, Piccardi & Guariglia, 2015).

Mai exact, tratamentul medicamentos se asociază cu precădere cu modificări în regiunile cerebrale subcorticale, precum amigdala sau insula, ceea ce poate conferi o ameliorare rapidă a unora dintre simptome, în mod special a modului în care sunt procesate senzațiile fizice și a recompenselor. Pe de altă parte, psihoterapia cognitiv-comportamentală influențează ariile corticale, mai ales zona cortexului prefrontal sau regiunea lobului temporal, responsabile pentru procesele cognitive implicate în memorare, retenție și reamintire, dar și pentru procesarea informațiilor relevante despre sine. Așadar, psihoterapia poate influența în profunzime evoluția simptomatologiei depresive, producând efecte benefice stabile și durabile.

În concluzie, tratamentul medicamentos și psihoterapia cognitiv-comportamentală interacționează în tratamentul tulburării depresive majore, având funcții diferite care asigură eficiența reducerii dificultăților emoționale pe termen lung. Astfel, ameliorarea imediată a simptomelor, în special a manifestărilor somatice, datorată medicației poate constitui o bază pentru intervenția prin psihoterapie, care este caracterizată prin îmbunătățiri ample ale stării persoanei persistente și după terminarea tratamentului farmacologic. 

Bibliografie

American Psychiatric Association (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). Washington, DC: Author.

Boccia, M. P. (2015). How treatment affects the brain: meta-analysis evidence of neural substrates underpinning drug therapy and psychotherapy in major depression. Brain Imaging and Behavior, 10(2) , 619-627.

Brody, D. P. (2018). Prevalence of Depression Among Adults Aged 20 and Over: United States, 2013-2016. U.S. Department of Health and Human Services, Centers for Disease Control and Prevention, National Center of Health Statistics .

Davidson, R. P. (2002). Depression: Perspective from affective neuroscience. Annual Review of Psychology, 53(1) , 545-574.

Debener, S. B. (2000). Is resting anterior EEG alpha asymmetry a trait marker for depression? Neuropsychobiology, 41(1) , 31-37.

Drevets, W. (2001). Neuroimaging and neuropathological studies of depression: Implications for the cognitive-emotional features of mood disorders. Current Opinion in Neurobiology, 11(2) , 240-249.

Goldapple, K. S. (2004). Modulation of the cortical-limbic pathways in major depression: treatment-specific effects of cognitive behavior therapy. Archives of General Psychiatry, 61 , 34-41.