CBT și supresia gândului în cadrul episoadelor psihotice



CBT și supresia gândului în cadrul episoadelor psihotice

1 februarie 2021     Adăugat de Cosmin Popa

Episoadele psihotice reprezintă tulburări din spectrul psihiatric, în cadrul cărora pacienții prezintă pierderea contactului cu realitatea, halucinații auditive (de regula) sau vizuale, idei delirante, dar și retragere socială și stări de agitație psiho-motorie. Anxietatea și/sau depresia contextuală pot fi prezente în cadrul acestor episoade, fiind uneori dificil de diferențiat de simptomele negative din psihoze/schizofrenie.

Din perspectiva cognitivă, deficitele mnestice și atenționale sunt incriminate în cadrul acestor episoade psihotice, mai cu seamă la debutul tulburării. O particularitate din ce în ce mai întâlnită în cadrul descrierii proceselor cognitive din psihoze (și nu numai), se referă la termenul de metacogniții. Simplu spus, acest concep nu reprezintă altceva decât ,,un gând despre un gând”, adică o interpretare individuală, specifică, legată de modului în care o personă gândește, făcută chiar de către persoana înseși. Un alt element important, de această dată legat de procesele cognitive de coping (adaptare), se referă la termenul de supresia gândurilor. Acest fenomen a fost studiat încă din anii ’80 și se referă la acel proces de ,,recul al gândului” (rebound effect), adică un gând neplăcut care este îndepărtat de către subiect din minte, revine într-un termen scurt în mintea acestuia propagându-se cu o intensitate din ce în ce mai mare, pe măsură ce este respins. Fenomenul a fost studiat și în cadrul altor psihopatologii, dar foarte puțin în cadrul psihozelor.

Așadar, împreună cu un grup de colegi dedicați am efectuat un studiu pentru a observa felul în care acest mecanism apare în cadrul episoadelor psihotice. Rezultatele studiului au fost publicate într-un important jurnal internațional, iar articolul integral poate fi citit aici: https://www.mdpi.com/1660-4601/18/1/116/htm

Din perspectiva psihoterapiei cognitiv-comportamentale, acest studiu este important, deoarece rezultatele sale indică faptul că inclusiv în cadrul psihozelor, intervenția psihoterapeutică inițală trebuie să se focuseze pe rezolvarea acestui efect de supresie a gândului, și doar mai apoi pe restructurări cognitive specifice. Așadar, dacă sunteți interesați de CBT și de tratarea psihozelor, vă invităm să citiți acest articol!